Sari la conținut
Caută în
  • Mai multe opțiuni...
Găsește rezultate care conțin...
Găsește rezultate în...

xEduard18

Moderator
  • Număr conținut

    7
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    3

xEduard18 a câștigat ziua ultima dată pe Iulie 22

xEduard18 a avut cel mai apreciat conținut!

Reputație Comunitate

4 Neutra

Despre xEduard18

Vizitatori Recenți Profil

36 citiri profil
  1. În fiecare an, de câteva decenii, undeva Texas este organizat un eveniment numit QuakeCon. Aici, fanii jocurilor produse de id Software (inițial Quake și Doom) se strângeau la un loc pentru unul dintre cele mai mari evenimente LAN din lume. Dar din moment ce Bethesda deține id Software de mult timp, QuakeCon a devenit în parte un soi de mini-E3 pentru ei, sau un soi de Blizzcon. Așa că aveți parte de anunțuri despre jocuri noi, dezvăluiri și multe discuții despre jocuri ce nu sunt produse de id Software. Iar acum mai aveți parte și de o promoție pe Steam. Cam toate jocurile marca Bethesda sunt în acest moment disponibile la preț redus, promoția fiind valabilă până în ziua de 30 iulie. Veți găsi în cadrul acestei promoții titluri precum RAGE 2, deja la jumătate de preț chiar dacă a fost lansat cu două luni în urmă. Mai aveți DOOM la prețul de 6.60 euro, un joc recomandat mult celor care vor DOOM foarte mult, dar nu vor să plătească prea mult pentru el și nici nu vor să îl pirateze. Dacă sunteți masochiști, puteți opta pentru Fallout 4 GOTY Edition, ce costă acum 15 euro și include tot DLC-ul jocului, precum și sentimentul general că poate Fallout 3 nu era atât de rău, adică, măcar încerca să semene cu Fallout. Sau, mai bine, luați Prey. Ce este ca un soi de System Shock modernizat. E bun. Foarte bun. Bine, nu i-ar fi stricat arme mai interesante, dar e grozav oricum. Lista continuă cu tot soiul de alte jocuri, până și cu chestii mai obscure, precum Hunted The Demon’s Forge, ce continuă să fie o bizarerie completă. Adică, este repetitiv, cam neinteresant ca gameplay decât dacă îl butonezi cooperativ, ceva ce nu poți face acum că Gamespy a fost închis, iar povestea în sine nu este prea memorabilă. Dar are câteva idei excelente în firul său narativ și personaje mai bine conturate decât ar trebui să aibă un astfel de joc de duzină.Și dacă preferați doar jocurile Bethesda/id Software mai vechi și nu vă place DRM, o promoție similară poate fi găsită pe GOG.
  2. Din moment ce vremea parca a început să se mai domolească, dacă tot duceți dorul unui mediu tropical, vă puteți delecta săptămâna aceasta Rising Storm 2 Vietnam pe Steam, pentru că jocul este momentan gratuit. Pentru o săptămână întreagă veți putea să îl butonați de zor și să vă delectați cu bătăliile din multiplayer în care pot să încapă până la 64 de jucători. După cum vă puteți imagina după numele jocului, veți avea parte de o experiență oarecum asimetrică, din moment ce o facțiune are elicoptere, iar alta trebuie să de descurce fără. Fiind realizat parțial de oamenii responsabili la un moment pentru seria Red Orchestra, vă puteți aștepta la un anumit nivel de autenticitate, poate chiar realism și verosimilitudine. Jocul nu va rămâne al vostru permanent, așa că dacă vreți să continuați să aveți acces la Rising Storm 2 Vietnam de săptămâna viitoare, va trebui să îl cumpărați. Chiar dacă Steam Summer Sale 2019 a expirat, jocul poate fi cumpărata cum la prețul de doar 7,58 euro.
  3. Lumea tot așteaptă de vreun an de zile un anunț de la Rockstar cu privire la o variantă de PC a lui Red Dead Redemption 2. Anunțul acesta încă nu a sosit, dar pare inevitabil. Urme ale jocului și-au făcut apariția recent în programul acela numit Rockstar Social Club, pe care tot trebuie să îl instalați pentru a putea juca GTA 5. Mai precis, au fost găsite referințe la trofeele/achievements pe care le puteți obține în joc. În cel mai rău caz înseamnă că studioul măcar a început să lege la un loc infrastructura sa în pregătire pentru varianta de PC a lui Read Dead Redemption 2. Nu există nici un indiciu despre cum și când va fi disponibil jocul în această variantă, dar putem să speculăm. În cazul în care istoria se va repeta, atunci am putea vedea Red Dead Redemption 2 pe PC lansat în proximitatea sosirii pe piață a noilor console. La urma urmei, varianta de PC a lui GTA 5 a sosit alături de cea pentru „noua” generație de console, chiar într-o variantă îmbunătățită față de cea inițială a jocului. Una care adăuga o cameră first person, grafică mai bună, și sentimentul general că scriptarea până în măduva oaselor a tuturor misiunilor a creat o experiență profund dezamăgitoare. N-au reparat asta în RDR2, în cazul în care erați curioși.
  4. Din categoria „Jocuri despre care mulți habar nu au, dar câțiva vor rânji de la o ureche la alta când citesc asta”, am plăcerea de a vă informa că Earth Defense Force 5 nu va mai fi un joc exclusiv de Playstation 4 pentru mult timp. Luna aceasta jocul va sosi în exclusivitate pe Steam, oferindu-vă din nou ocazia să cântați în cor cu o armată de nătărăi ce probabil vor muri din cauza voastră sau a unor insecte gigantice. În cazul în care nu sunteți la curent cu seria, EDF este o gogomănie din era Playstation 2 la care controlați un soldat într-o luptă împotriva unei invazii extraterestre, a cărei forță principală este reprezentată de furnici, viespi și păianjeni gigantici. Este un joc la care concepte precum „fizica” sunt destul de flexibile, iar adesea cel mai eficient mod de a „salva orașul” este de a-l nivela de la bordul unei fortărețe ambulante Balam. Este mai amuzant decât sună, în mare parte pentru că poate fi jucat în mod cooperativ, până și în split screen. Varianta nouă a lui EDF adaugă… sincer, nu știu sigur ce adaugă, poate mai multe arme, poate mai multe tipuri de inamici. Știu sigur că va avea o tonă de misiuni, dar deja nu prea știu ce mai poți cere de la un joc în a cărui predecesor îl luai la pumni pe Godzilla. Aveți mai jos un trailer care poate că va explica jocul mai bine decât pot eu. Și dacă vă întrebați de ce încă mai arată ca un joc de Playstation 2 la grafică, asta face parte din farmecul său.
  5. De o bună bucată de vreme au apărut numeroase zvonuri despre dezvoltarea jocului Diablo 4, asta în urma postărilor celor de la Blizzard, a unor teasere și a diverselor scurgeri de informații. Și acum, un ziar francez tocmai ar fi confirmat că jocul este în plin proces de dezvoltare, asta în timp ce se referea la un subiect complet diferit. Mai precis, publicația Le Monde a dezvăluit faptul că cei peste 100 de angajați ai companiei Blizzard din Versailles sunt încă extrem de afectați în urma realei crize provocate de disponibilizările în masă de la începutul acestui an. Personalul francez a fost informat că posturile le vor fi desființate, fără a se preciza însă despre ce posturi este vorba, momentul în care se va întâmpla, sau dacă personalul va fi sau nu disponibilizat. Cum rămâne cu planurile de viitor? Echipelor de la Blizzard Entertainment le-au fost deja prezentate mult așteptatul Diablo 4 și se știe că un nou joc Overwatch este în curs de dezvoltare. Dar niciunul dintre aceste două jocuri nu va fi lansat înainte de 2020, cel mai probabil, iar angajații de la Versailles nu au nicio idee dacă vor mai fi în companie în momentul în care jocurile vor apărea pe piață. Activision Blizzard va face mai puțin profit, dar tot va însemna foarte mult profit, spune un angajat francez. Nu se știe încă dacă vreunul dintre aceste jocuri va fi prezentat la BlizzCon din acest an, deși pare probabil.
  6. Vă este dor de Need for Speed World? Mai exact, de acea variantă a lui Need for Speed World care nu era încărcată până la refuz cu micro-tranzacții, și nu avea acea problemă afurisită la care toate recompensele erau minuscule, de aveai nevoie de săptămâni întregi de măcinat pentru a putea obține orice? Eh, acea variantă a jocului e moartă de mult. Tot jocul este mort de nu la fel de mult, însă ar putea reveni pentru cei care vor să se plimbe iarăși prin lumea… lumii. O nouă metodă prin care puteți juca din nou Need for Speed World a sosit pe Nexus Mods, sub forma unui server off-line, ce poate fi descărcat și folosit pentru a retrăi din nou vremurile de altă dată. Veți avea nevoie de niște Java instalat pentru a face emulatorul de server să funcționeze, precum și de o anumită a jocului. Dacă nu îl mai aveți cumva pe HDD de 5 ani, atunci îl puteți descărca dacă veți cotrobăi pe undeva pe aici. Emulatorul de server nu este complet încă, în sensul că nu vă permite să cumpărați acele pachete de cărți ce erau atât de amuzante, nu include achievements fiindcă oricum sunt fundamental fără valoare, iar în cazul în care veți multiplayer, va trebui să așteptați ca varianta respectivă a emulatorului de server să fie completată. În cazul în care nu mai știți despre ce era vorba, Need for Speed World a fost închis în 2015, fiindcă era o experiență profund tristă și nepopulară. Dar înainte de asta, prin faza beta sau alpha, era o combinație distractivă dintre lumile lui Most Wanted și Carbon, aducând la un loc cele mai bune trăsături ale ambelor jocuri: mașini și urmăriri cu poliția. Mai existau și curse de multiplayer pe acolo, dar tindeau să fie predominant neplăcute.
  7. Rainbow Six Siege Ubisoft se ține de promisiunea de a face Rainbow Six Siege mai ciudat, mai des, iar pentru următoarele două săptămâni mută acțiunea în vestul sălbatic, cu modul de joc Showdown. Acesta este și mai departe de unul standard decât era cel de 1 aprilie, la care trebuia să îl salvați pe Mister Bear. În loc să fie un meci tradițional de 6 contra 6, sunt doar câte 3 jucători în fiecare echipă, iar arsenalul acestora nu este tocmai cel obișnuit. Ambele echipe vor avea o pușcă cu două țevi, alături de un revolver. Fără mitraliere, fără pistoale automate, fără lunete. Mai aveți ca echipament grenade fumigene și normale pentru atacatori, apărătorii având sârmă ghimpată și… doar atât, pentru că scutul mobil tot pare a fi dezactivat. Rundele sunt foarte scurte, harta special creată fiind foarte mică, și modul Showdown ducând lipsă de o fază pregătitoare. De îndată ce începe acțiunea, ai cam zece secunde până poți da nas în nas cu glontele unui inamic. Iar obiectivul? Ca apărător, să aperi căsuța cu aur, în care pot da buzna atacatorii. Ca atacator, să dai buzna în căsuță și să o ții ocupată pentru câteva secunde. Alternativ, împușcă tot ce mișcă și nu este din echipa ta. Modul va fi disponibil până pe 16 iulie, și vine cu propria sa suită de elemente decorative. Unul din aceste elemente îl puteți primi gratuit, într-un pachet ce ar trebui să vă apară în joc. Pentru restul va trebui să luați mai multe pachețele. Sunt pur estetice, nu vă ajută la joc, ocazional chiar vă pot face să pierdeți mai des, dacă lucesc prea mult în întuneric. Din păcate, Mister Bear nu își face apariția. Presupun. Încă nu am stat să cotrobăiesc prin tunelele de sub hartă.
×
×
  • Creează nouă...